Acasă / EVENIMENT / Puştan de 16 ani încarcerat pentru tentativă de omor

Puştan de 16 ani încarcerat pentru tentativă de omor

„Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă intervine în cartierul Exercițiu din Pitești pentru a prelua un bărbat care a suferit o plagă înjunghiată. Pacientul este conștient și va fi transportat la spital”, transmitea noaptea trecută ISU Argeş.
Evenimentul, care se putea solda cu pierderea unei vieţi, a avut loc sâmbătă noapte undeva în apropierea oficiului poştal din cartierul Banatului. În urma unui conflict spontan izbucnit între două grupuri de tineri, unul dintre ei a fost înjunghiat în spate.
„În seara zilei de 9 aprilie, Poliția Pitești a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr fost înjunghiat în spate în urma unei stări conflictuale.
Din primele verificări s-a stabilit că doi minori de 17 ani ar fi avut un conflict spontan cu un grup de patru tineri, împrejurare în care unul dintre cei doi a fost înjunghiat în zona spatelui. La acest moment, unul dintre agresori se află în custodia polițiștilor. Minorul care a suferi leziuni a fost transportat la spital. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, informa în aceeaşi noapte poliţia judeţeană.
Din primele date reiese că victima, Costi Lucian C., de 17 ani, era cu un prieten, Valentin Alexandru R., de aceeaşi vârstă, ambii piteşteni, care au fost acostați de un grup de patru tineri. Pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, Lucian s-a luat la bătaie cu Flavius C., de 16 ani, din Bucureşti, venit la rude în Piteşti, care a fost crestat la braţ. Văzând că amicul său şi-o cam ia, cum se zice, Gheorghe Andrei A., de 16 ani, tot din Bucureşti, care mai era împreună cu Anton Alexandru M., de 16 ani, şi cu un alt puştan tot de 16 ani, şi ei bucureşteni, a sărit şi l-a înjunghiat în spate pe Lucian.
Tărăboiul iscat i-a alertat pe locatarii din zonă, care au anunţat autoritățile, iar la fața locui s-au deplasat oamenii legii și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă care a preluat victima, i-a acordat primele îngrijri și l-a transportat la Spitalul de Pediatrie. Medicii au constatat că acesta suferise o plagă penetrantă şi că lama cuţitului ajunsese în plămânul stâng, care era inundat de sânge, motiv pentru care în aceeaşi noapte de sâmbătă pacientul a fost trimis la Spitalul pitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie Bucuresti, fost Budimex.
Imediat după încăierare, toți puștanii implicați au fugit, dar oamenii legii au reușit să îl identifice pe agresor şi au refăcut filmul scandalului. Spre ziuă, agresorul a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene pentru tentativă la infracţiunea de omor şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

VIDEO – https://youtu.be/CYPfkgrVhbw

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar