O femeie de 43 de ani şi fiul său de numai şapte ani din Curtea de Argeş au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon. În cameră fusese montată o sobă mobilă, recent cumpărată de la un magazin de bricolaj. Două zile mai târziu, doi copilaşi în vârstă de un an şi şapte luni, respectiv patru ani, lăsaţi singuri în casă de mama lor plecată să cumpere lapte, au sfârşit intoxicaţi cu fum. Rufele puse la uscat lângă sobă au luat foc, iar flăcările au cuprins patul unde erau micuţii. Femeia, care de durere a vrut să-şi pună capăt zilelor, a fost internată la psihiatrie. Victimele au fost conduse pe ultimul drum, dar se pune o întrebare: puteau fi evitate cele două tragedii care au marcat săptămâna trecută judeţul? Specialiştii ISU Argeş spun că da, puteau fi evitate, dacă erau respectate câteva reguli elementare de siguranţă.
Recomandări
Astfel, pompierii recomandă: verificarea sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, pentru a observa eventualele fisuri şi remedierea lor (scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.); curăţarea, atât înainte, cât şi după instalarea sezonului rece a canalelor şi a coşurilor de fum (purtte de vânt(curenţi de aer, scânteile şi particulele aprinse care ies pe coş pot ajunge la distanţe de 25-30 m şi constituie surse generatoare de incendii); la trecerea prin planşee, zidăria coşului trebuie îngroşată cu un strat de 25 cm, lăsându-se un spaţiu de 20 cm între zidărie şi elementele combustibile ale planşeului; distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului să nu fie mai mică de 10 cm; în faţa uşii de alimentare cu combustibil a sobei trebuie fixată o tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m; nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supraîncălzite sobele; nu se pun rufe la uscat în imediata apropiere a sobelor; copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit; confecţionarea şi punerea în funcţiune a sobelor trebuie făcute numai de specialişti; rosturile dintre cahlele sobelor de teracotă trebuie astupate cu chituri speciale.
Alte măsuri
Citeşte şi ...
Tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj
În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, ...