Un fost deputat de Argeș a fost implicat sâmbătă după-amiază într-un accident rutier în urma căruia soția care era lângă el s-a ales cu arcada spartă. Este vorba despre Radu Vasilică, deputat PSD de Argeș între 2012 și 2020, care nu s-ar asigurat și a lovit o mașină condusă de o femeie de 31 de ani. În urma impactului, soția fostului demnitar a suferit un traumatism cranio-facil, iar o altă femeie care era în cel de-al doilea autoturism a suferit mai multe răni ușoare. Ambele femei au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești s-a stabilit că fostul parlamentar, în vârstă de 45 de ani, conducea un autoturism pe strada Izvorani. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi acordat prioritate de trecere şi s-a tamponat cu o maşină condus regulamentar pe DN 7 de o femeie de 31 de ani, din aceeași localitate.
„Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei, pasagere în cele două autovehicule, o femeie de 50 de ani, din primul autoturism, respectiv o femeie de 83 de ani, din al doilea autoturism, ambele din Ștefănești. În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a transmis poliţia argeşeană.
Vă reamintim că, pe 25 noiembrie 2017, Radu Vasilică a mai fost implicat într-un accident cu motocicleta în urma căruia a suferit multiple traumatisme, a fost în comă timp de câteva zile şi medicii au fost nevoiţi să recurgă la amputarea unui picior.
Tag-uri- . 24 A accident accident rutier arges autoturism femeie foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro psd r
Citeşte şi ...
Pitești : Accident rutier cu șapte victime pe strada Ana Ipătescu
Accident rutier produs în municipiul Pitești, strada Ana Ipătescu, în care sunt implicate mai multe ...