Acasă / EVENIMENT / Recomandări ale polițiștilor argeșeni

Recomandări ale polițiștilor argeșeni

Amintim tuturor conducătorilor auto să țină cont că în situația nerespectării prevederilor legale privind circulația rutieră, vor pune în pericol nu doar propria persoană, ci și persoanele cu care se află împreună în autovehicul, precum și pe ceilalți participanți la trafic. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere de pe drumurile din judțul Argeș, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Respectarea normelor legale de circulaţie și adoptarea unei conduite preventive sunt în măsură să facă posibilă evitarea sau să limiteze urmările evenimentelor rutiere.

polCa urmare a abaterilor constatate în ultimele 48 de ore, au fost aplicate 409 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 105.000 lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare. În ziua de 12 februarie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au acționat pe raza de competență, ocazie cu care au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.845 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 5 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Scopul prezenței pe drumul public a aparatului RADAR este unul preventiv, având ca efect disciplinarea participanților la trafic. În cele 48 de ore, cea mai mare viteză cu care a fost înregistrat de către aparatul Radar a fost în ziua de 13 februarie a.c., când poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni au depistat un bărbat de 41 de ani, din Bucureşti, care a condus un autoturism pe DN 7, pe raza localităţii Călineşti, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu vitreza de 126 km/h. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în caloare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, totodată dreptul de a conduce fiind suspendat pentru 90 de zile.
Atenţionăm conducătorii auto să ia în considerare perioada calendaristică. Chiar şi când drumul pare a fi uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, recomandăm tuturor conducătorilor auto să acționeze cu moderație pedala de accelerație, să circule preventiv și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și la cele rutiere.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sofer-baut

Bărbat de 40 de ani, din Mihăești,cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Cercetări finalizate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului În ziua de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar