Acasă / EVENIMENT / Reguli privind utilizarea trotinetelor electrice și a bicicletelor pe drumurile publice

Reguli privind utilizarea trotinetelor electrice și a bicicletelor pe drumurile publice

Reguli privind utilizarea trotinetelor electrice

În acest context, amintim reguli privind utilizarea trotinetelor electrice și a bicicletelor pe drumurile publice, prevăzute de cadrul legal instituit prin legislația rutieră:
– Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h ( art. 41 alin.3 din OUG 195/2002R ).
- Pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul trebuie să aibă cel puțin 14 ani ( art. 70 alin.2 din OUG 195/2002R ), iar casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă ( art. 70 alin.4 din OUG 195/2002R ).
- Se interzice transportul pasagerilor pe trotinetele electrice ( art. 70 alin.5 din OUG 195/2002R ).
- Se interzice conducătorilor de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz, să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică ( art. 161, alin.1, lit. m din HG 1391/2006 )
- Se interzice conducătorilor de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz, să circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă ( art. 161, alin.1, lit. o din HG 1391/2006 )
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă ( 580 – 725 de lei ) sau cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă ( 870 – 1.160 de lei ).
Exemple privind sancțiunile contravenționale ce pot fi săvârșite de conducătorii de bicicletă sau trotinetă electrică:
I. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă ce poate fi cuprinsă între 580 și 725 de lei:
- traversarea drumului public pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică, după caz;
- transportul pasagerilor pe trotinete electrice, respectiv situația în care conducătorul de bicicletă transportă o altă persoană, cu excepția situației în care transportă un copil în vârstă de până la 7 ani, care poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
II. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă ce poate fi cuprinsă între 870 și 1.160 de lei:
- conducerea fără utilizarea mijloacelor de iluminare și a dispozitivelor reflectorizant-fluorescente, în stare de funcționare pe timp de noapte, […] a interdicției privind circulația în interiorul sau în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
- nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicției privind circulația sub influența alcoolului;
- nerespectarea interdicției privind interacțiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta.
Poliţiştii argeşeni recomandă tuturor participanților la trafic să respecte toate regulile de circulațe și să adopte o conduită preventivă în orice deplasare, pentru a putea preveni sau măcar limita consecințele unui eventual eveniment rutier.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar