Începând cu 4 octombrie şi până pe 17 noiembrie, la Cotmeana şi pe Transfăgărăşan vor fi impuse restricţii de tonaj şi de trafic pentru evitarea aglomerației și ambuteiajelor.
Astfel, având în vedere efectuarea lucrărilor de consolidare a rambleului și refacerea părţii carosabile de pe raza comunei Cotmeana adiacent pozițiilor km 143+600 – 144+600 (între ieșirea din satul Lintești și „Zona Verde”), în condiții de intensitate a traficului rutier pe DN 7 pentru perioada 4 octombrie – 17 noiembrie a fost aprobată impunerea unei restrictii de tonaj privind circulația autovehiculelor cu masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone pe sectorul cuprins între cele două poziții menționate.
Rute ocolitoare
Pe perioada executării lucrărilor, pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone se recomandă următoarele rute ocolitoare:
I. Sensul București – Râmnicu Vâlcea: Autostrada A1, km 106 nod rutier intersecție cu DN 65B km 7+500 – DN 65B km 0 intersecție cu DN 65 km 115+020; II. Sensul Pitești – Râmnicu Vâlcea: DN 65 Pitești – Slatina – Găneasa km 42+450 intersecție cu DN 64 Drăgășani – Râmnicu Vâlcea;
III. Sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești: DN 7 km 170+760 intersecție cu DN 67 – DN 67 km 194+ 500 intersecție cu DN 64 (Drăgășani) – intersecție DN 65 km 34 Găneasa – Slatina – Pitești, precizează poliţia argeşeană.
Filmări pe Transfăgărăşan
De asemene, vineri, 1 octombrie, între orele 7 şi 19, pe Transfăgărășan vor fi impuse restricții temporare de circulație pe sectorul cuprins între Hotelul „Capra” și tunelul Bâlea). „Mai precis, restricțiile vor fi aplicate intermitent, cu intervale de 10 minute filmare, 10 minute eliberare trafic pentru filmarea unor secvențe într-un film artistic. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie şi semnalizarea rutieră temporară. Totodată, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, recomandăm conducătorilor auto să își păstreze calmul, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile. Pe timpul călătoriei le recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule sau efectuarea unor manevre riscante în trafic”, a transmis poliţia judeţeană.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...