Acasă / EVENIMENT / Reţineri în dosarul împrumuturilor cu acte false

Reţineri în dosarul împrumuturilor cu acte false

dosarul împrumuturilor
Ieri-dimineață, polițiștii au efectuat mai multe percheziții la locuințele unor persoane bănuite de obținerea unor împrumuturi prin utilizarea de documente false.
Aşa cum v-am informat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au făcut cinci percheziții la locuinţele unor persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și uz de fals. Suspecţii au obţinut împrumutiri cu acte false de la o CAR. Trei descinderi au avut loc în Piteşti şi câte una la Mărăcineni şi Ştefăneşti. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie 2021, trei persoane cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, cu complicitatea altor două persoane, de 45 și 54 de ani, ar fi întocmit, în fals, și folosit 46 de adeverințe de salariat pe numele unor persoane în calitate de beneficiari sau giranți, prin care atestau faptul că acestea ar fi salariați la diverse societăţi comerciale din jdeţ, obținând astfel 24 de împrumuturi de la o casă de ajutor reciproc. Prejudiciul este stabilit la suma de 480.000 de lei şi 18 suspecţi au fost ridicaţi de anchetatori şi conduşi la sediul poliției pentru audieri.
După administrarea probatoriului, doi bărbaţi, Constantin F., de 55 de ani, din Piteşti, cunoscut cu antecedente penale, şi Octavial Ionuţ D., de 36 de ani, din Mărăcineni, au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Ambii vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR şi s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

rutiera-arges-2

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar