În cursul nopții de 14 spre 15 octombrie, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, care acționau pe raza localității Vlădești, au depistat un bărbat de 28 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DC 7 de pe raza localității Vlădești, fără a deține permis de conducere. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, bărbatul a comunicat datele de stare civilă ale unei alte persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și fals în declarații, iar cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. *Poliţiştii vă recomandă să respectaţi toate regulile de circulaţia și să adoptaţi permanent o conduită preventivă în conducerea oricărui autovehicul. *Totodată, adaptaţi viteza la condiţiile mereo şi la cele de drum şi nu uitaţi că prin încălcarea regulilor de circulaţie puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și pasagerii autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.*