În ziua de 10 august a.c., polițiștii din Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în condițiile violenței în familie, și au reținut un bărbat de 33 de ani, din Mioveni.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 09.08.2025, un bărbat de 33 de ani din Mioveni, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, și-ar fi agresat fizic concubina, de 41 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau în autoturismul acesteia, pe strada Poștei, din Mioveni, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18-20 de zile de îngrijiri medicale. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24




