În ziua de 27 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere (cinci acte materiale), conform art. 253 alin. 4 din Codul Penal, și au identificat și reținut un bărbat de 41 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a constatat că, în noaptea de 19 spre 20 februarie a.c., în jurul orei 23:00, cel în cauză, în baza unor activități premeditate, ar fi provocat un incendiu într-o încăpere a unei societăți cu obiect de activitate service auto.În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri, aparținând mai multor persoane vătămate, dintre care trei persoane juridice și două persoane fizice.Valoarea prejudiciului estimată până la acest moment este de aproximativ 100.000 de euro.În dimineața zilei de 27 februarie a.c., în baza încuviințării instanței, *polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul celui în cauză_, pentru administrarea de probatoriu.În continuare, a fost pus în executare un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la sediul poliției.După administrarea probatoriului, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.Astăzi, 28 februarie, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.Cercetările continută, pentru stabilirea întregii activități infracționale.