Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au identificat și reținut un bărbat din județul Constanța.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 25 septembrie a.c., un bărbat din Pitești ar fi pierdut portofelul, care i-ar fi căzut din buzunar, în timp ce se afla în incinta unui magazin din Pitești.

Ulterior, un bărbat, identificat în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 49 de ani, din oraș Eforie, județul Constanța, cu antecedente penale, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi sustras din portofel suma de 4.500 de lei, după care ar fi abandonat portofelul în incinta magazinului.
În ziua de 13 octombrie, în urma administrării probatoriului, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 14 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24