În ziua de 09 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au fost sesizați de către o femeie din comuna Vedea, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi contactat-o și amenințat-o cu moartea, în împrejurarea în care față de acesta este emis un ordin de protecție prin care celui în cauză i se interzice contactarea acesteia.
Din cercetări a rezultat că în seara zilei de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 21:00, bărbatul în cauză, de 39 de ani, din Uda, ar fi contactat-o telefonic pe fosta sa concubină, i-ar fi adresat amenințări și s-ar fi deplasat ulterior la locuința acesteia, aspecte ce încalcă măsurile dispuse prin ordin de protecție.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă de control judiciar, cu monitorizare prin Sistem electronic de monitorizare.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24
