Acasă / EVENIMENT / Reținut pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice

Reținut pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice

reţinut

În ziua de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut un bărbat de 28 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că, în data de 26 iunie a.c., cel în cauză, care era însoțit de un alt tânăr, de 23 de ani, ambii de cetățenie turcă, ar fi lovit un tânăr de 23 de ani, din Pitești, în timp ce se aflau într-un local de pe raza localității Budeasa, persoana vătămată suferind leziuni care au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În ziua de 29 iunie a.c., bărbatul de 28 de ani și cel de 23 de ani au fost identificați și conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere.
După administrarea probatorului, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar