Acasă / EVENIMENT / Reținut și arestat preventiv după ce nu a respectat ordinul de protecție

Reținut și arestat preventiv după ce nu a respectat ordinul de protecție

În noaptea de 27 spre 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașuluii Ștefănești au fost sesizați cu privire la faptul că în un bărbat de 36 de ani ar fi revenit la domiciliul mamei sale, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști în cursul zilei.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locuința în cauză, bărbatul fiind depistat în imobil, fără ca persoana față de care fusese emis ordinul de protecție provizoriu să fi fost agresată.

arestat preventiv

Ca urmare a acestor aspecte, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a obligațiilor stabilite prin ordin de protecție provizoriu, conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În cursul nopții de 27 spre 28 februarie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 36 de ani.

În cursul zilei de 28 februarie, cel în cauză a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite luarea măsurilor legale.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sancțiuni

40 de permise de conducere și 44 de certificate de înmatriculare retrase

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar