Acasă / EVENIMENT / Reţinut şi cercetat de poliţişti după ce a obligat un bărbat să cerșească

Reţinut şi cercetat de poliţişti după ce a obligat un bărbat să cerșească

În cursul după-amiezii de marţi, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de exploatarea cerșetoriei, și au reținut un bărbat de 69 de ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016-iulie 2021, bărbatul ar fi determinat un bărbat de 68 de ani, din comuna Niculițel, județul Tulcea, persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate, să apeleze, în mod repetat, la mila publicului, pe raza municipiului Pitești și comunei Bradu, obținând, pentru sine, foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 07 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Pitești și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat trei percheziții domiciliare la domiciliul și la alte două imobile ale celui în cauză, de pe raza municipiului Pitești.
În urma perchezițiilor, au fost identificați bani și bijuterii. În vederea continuării cercetărilor, a fost ridicată suma de 4.400 de lei, iar bijuteriile au fost lăsate în custodie.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar