Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt, și au reținut doi bărbați, de 28 de ani, din Moșoaia, respectiv 26 de ani, din Băbana.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 29 noiembrie a.c., cei în cauză, împreună cu un minor de 17 ani, ar fi pătruns, fără drept, într-o gospodărie din municipiul Pitești, de unde ar unde fi demontat firele din cupru ale unui motor neutilizat, pe care le-ar fi strâns pentru a le sustrage, fiind surprinși de proprietari, care au anunțat poliția.
După administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentați de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...