Acasă / EVENIMENT / Reținuți pentru furt din societate comercială

Reținuți pentru furt din societate comercială

Au spart un magazin în centrul Piteştiului
În cursul zilei de luni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești, sub supravegherea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat și au încătuşat doi tineri. Este vorb despre Gheorghe Cristian M., de 22 de ani, respectiv Daniel Alexandru C., 24 de ani, ambii din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 iunie, cei în cauză au spart un magazin din tona centrală a municipiului, de unde au sustras accesorii pentru telefoane mobile și un laptop în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Tot luni, pentru administrarea de probatoriu, polițiștii Secției 1, cu sprijinul colegilor de la Secția 4, al luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al unui specialist criminalist, au efectuat o percheziție la locuinţele suspecţilor. În urma activităților desfășurate de prejudiciul a fost recuperat integral.
După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi depuşi în arestul poliţiei judeţene, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar