Acasă / EVENIMENT / Reținuți pentru ultraj

Reținuți pentru ultraj

Poliţişti agresaţi, autori încătuşaţi

Doi bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor pentru comiterea infracţiunii de ultraj după ce au ameninţat şi au atacat doi poliţişti, incidentele fiind înregistrate de camerele video (body-cam) aflate în dotarea oamenilor legii.
Poliţistă înjurată şi ameninţată
Astfel, în seara zilei de 31 octombrie, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat verificări cu privire la un autoturism staționat neregulamentarpe o stradă din municipiu.
După legitimarea conducătorului auto, cu ocazia prezentării procesului verbal de contravenție, bărbatul în cauză, Alexandru Ciprian P., de 30 de ani, din Cetățeni, care era la volanul unui BMW, ar fi adresat injurii și amenințări polițistei din cadrul Biroului Rutier Pitești care a aplicat măsura.
„Evenimentul a fost înregistrat cu echipamentul tip body-cam din dotarea polițistei, totodată fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. În baza ordonanței de delegare, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au îndeplinit actele procedurale de administrare a probatoriului, iar procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a celui în cauză”, a transmis poliţia judeţeană. După o noapte petrecută în arest, individul a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
I-a ameninţat cu moarte pe agenţi
De asemenea, în ziua de 1 noiembrie, Polițiștii Secției Rurale Poiana Lacului au intervenit la un apel primit prin 112 privind o stare conflictuală iscată pe raza comunei Vedea.
Cu ocazia intervenției, Gheorghe D., în vârstă de 36 de ani din Vedea, care era sub influenţa alcoolului, ar fi amenințat cu moartea și l-ar fi lovit pe unul dintre agenții din patrulă.
Şi acest eeniment a fost înregistrat cu echipamentul tip body-cam din dotarea polițistului, totodată fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești tot pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a celui în cauză. Ulterior, şi acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În ambele cazuri cercetările continuă.

body-cam din dotare-politie

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar