Acasă / EVENIMENT / Reținuți pentru violare de domiciliu și complicitate la șantaj

Reținuți pentru violare de domiciliu și complicitate la șantaj


20210130_232012

Ieri, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și complicitate la santaj, și au reținut o femeie de 47 de ani și un tânăr de 20 de ani, ambii din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că începând cu luna mai 2020 și până în prezent, soțul, respectiv tatăl celor în cauză, ajutat de aceștia, ar fi pretins și primit, prin constrângere, de la un bărbat de 60 de ani, aproximativ 14.000 de lei, în contul unei sume împrumutate de fiul său. Pentru a obține banii, cei trei ar fi pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate din județul Olt, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență. Reamintim că, în ziua de 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale – Biroul de Operațiuni Speciale Pitești, au realizat prinderea în flagrant a bărbatului de 48 de ani, imediat după ce acesta a primit suma de 2.500 de lei, sumă care fusese solicitată prin amenințare de la persoana vătămată. Ulterior, tot în ziua de 27 ianuarie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după care a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
În ziua de 01 februarie a.c., după administrarea probatoriului, femeia de 47 de ani și tânărul de 20 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar