În urma ninsorilor din ultimele ore, riscul de avalansa este de gradul 3, insemnat, la altitudini peste 1800 de metri si de gradul 2 la altitudini inferioare. Stratul de zapada masurat la statia meteo Balea Lac si la Cota 2000 Transfagarasan, are 67 de centimetri. In continuare, toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise. Pe versanti, sunt zone intinse unde zapada proaspata s-a depus in placi de vant de pana la 30 de centimetri, peste stratul existent deja, inghetat, existand toate conditiile alunecarii cu usurinta si aparitia de avalanse insemnate cantitativ. Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeana, este să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 17 este deja intuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (incalţăminte şi îmbrăcăminte adecvata, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. În perioada de iarna, care la altitudini mari dureaza pana la sfarsitul lunii mai, este necesară o prudenţa marită, pentru a evita situaţiile nedorite.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...