Acasă / EVENIMENT / Risc mare de avalanşă la gradul 4 în Făgăraş

Risc mare de avalanşă la gradul 4 în Făgăraş

SalvamontUrmare a ninsorilor din ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă la Bâlea Lac și la Cota 2000 Transfăgărășan, măsoară 154 cm, în creștere cu 10 cm la această altitudine. Zăpada a fost viscolită spre văi, astfel încât, în zona cabanei Capra, la 1550 m altitudine, stratul proaspăt nins atinge 30 cm. Estimăm riscul de avalanşă la gradul 4, la altitudini peste 1700 de metri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise. Peste structurile de placă existente s-a depus zăpadă proaspată, umedă, ceea ce sporeste riscul dinamizării zăpezii, expunerea fiind și sub altitudinea de 1700 de metri, din cauza eventualelor avalanșe care pot veni de la altitudini superioare.Atenționam schiorii de free ride si cei care practică schiul de tură că, în următoarele zile, riscul de avalanșă va fi mare, pentru că zăpada de 10 cm depusă la altitudinea de 2000 de metri este acumulată de vânt, în troiene și plăci pe alocuri, fiind formațiuni instabile, care se pot desprinde chiar și la încărcări ușoare sau chiar spontan.Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.
De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont că la ora 19:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încalţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârșitul lunii mai, este necesară o prudenţă marită, pentru a evita situaţiile nedorite, se precizează într-un comunicat emis de Salvamont Argeș

Foto- http://muntenia-news.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar