Considerând că a fost discriminată pentru că nu a primit dreptul de a studia ca să devină medic militar, o tânără din Argeș a câștigat la CEDO procesul pe care l-a deschis împotriva României şi, potrivit deciziei instanţei europene, statul român trebuie să-i achite despăgubiri de 7.500 de euro daune morale.
Este vorba despre Elena Moraru, de 23 de ani, care în 2018 a vrut să se înscrie la Academia Militară, dorind să devină medic militar, dar cererea de înscriere la exmen i-a fost respinsă. Motivul? Nu se încadra în standardul fizic cerut, în sensul că un militar trebuie să fie capabil să care în spate un echipament de 57 de kilograme, în condițiile în care Elena Moraru avea doar 1,55 m înălţime și 47 de kilograme greutate. Argeşenca şi-a căutat dreptatea mai întâi acţiune în justiţia română, dar a pierdut procesele, inclusiv în căile de atac, context în care s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. În unanimitate, CEDO a stabilit că a existat o încălcare a prevederilor art. 14 (interzicerea discriminării), coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul la educație) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanţa europeană a precizat că tânăra a fost discriminată, fiindu-i încălcat dreptul la educație pe baza caracteristicilor fizice. Invitată la un post naţional de televiziune, Elena Moraru a declarat că a decis să lupte cu statul român pentru a elimina această inechitate, aşa încât alte tinere din România să nu mai simtă dezamăgirea pe care a simțit-o ea. Demersul tinerei din Argeș, care între timp a fost admisă la Facultatea de Medicină Veterinară, a dus în cele din urmă la eliminarea criteriului de înălțime atât în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării, cât și în școlile de poliție. Anterior, Curtea de Justiție a UE a condamnat statul român, pentru că existau astfel criterii de ordin fizic la admiterea la școlile de poliție, unul fiind chiar cel privind înălțimea minimă de 1,70 metri.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...