Acasă / EVENIMENT / S-a dus peste fosta concubină deşi avea ordin de protecţie

S-a dus peste fosta concubină deşi avea ordin de protecţie

Polițiștii Secției Rurale Călinești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea procurorului, deschis pentru infracțiunea de încălcarea ordinului de protecţie și au încătuşat un bărbat. Acesta este Ionuţ L., de 42 de ani, din Vulturești. Din verificări a reieşit că, în ziua de 12 septembrie, bărbatul s-a dus la domiciliul fostei concubine și a intrat în curte, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 9 septembrie.

Femeie-bătută-fotopress-24ro
Bărbatul a avut o relație de concubinaj cu o femeie de 41 de ani, din Beleți-Negrești, şi au un copil în vârstă de un an și trei luni, iar femeia mai are un băiat în vârstă de 13 ani dintr-o relație anterioră. Sâmbăta trecută, cei doi s-au certat rău și femeia i-a cerut bărbatului să plece din casa ei. În prima fază, cel în cauză a părăsit locuinţa, dar după puţin timp s-a întors și i-a bătut atât pe pe fosta sa parteneră, cât și pe băiatul de 13 ani. Sesizaţi de victimă, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, timp în care Ionuț L. nu avea voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femeie, de locuința ei și nici să ia legătura cu ea în vreun fel. Marţi, 12 septembrie, individul s-a dus din nou la Beleți Negrești, a intrat în curtea fostei concubine, l-a luat pe cel mic și a plecat cu el, iar femeia a sunat imediat la poliţie. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar