Pistolar trimis după gratii
Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce pe fondul unei stări conflictuale a tras cu un pistol pe stradă. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
S-a întâmplat pe 30 aprilie, când polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș s-au sesizat din oficiu după ce pe reţelele de socializare a fost postat un filmuleţ în care se vedea cum un bărbat face uz de armă executând un foc spre asfalt și proferând amenințări. Din verificări s-a stabilit faptul că, în seara de 29 aprilie, în timp ce se afla în parcarea unui club din comuna Bascov, un individ a scos de la şold un pistol şi a tras un foc în asfalt în timp ce înjura şi ameninţa pe cineva din respectivul club că-i zboară creierii.
În scurt timp polițiștii de la Arme și cei ai Secției Rurale Bascov l-au identificat pe suspect. Acesta este Ştefan P., are 31 de ani, este din Iași şi locuiește fără forme legale în Pitești. În ziua de 30 aprilie, polițiștii de la Arme, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, în baza unui mandat de aducere, s-au dus la locuința împricinatului unde au identificat și ridicat un pistol letal, supus autorizării. Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri şi în aceeaşi nopte a fost încarcerat. În continuare se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, oamenii legii fiind interesaţi să stabilească în ce condiţii a făcut rost de pistol bărbatul.Astazi,bărbatul a fost prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Tag-uri- . 24 A bascov foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...