În seara zilei de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit împușcat, posibil cu arma de vânătoare pe care o deține, în comuna Albota. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei în cauză.
Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul, de 56 de ani, din Albota, are calitatea de deținător legal al armei de vânătoare găsită în proximitatea sa. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești.Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase desfășoară verificări, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...