În urma încăierării sângeroase care a avut loc marţi dimineaţă în centrul comunei Bascov, mai exact vizavi de secţia de poliţie, de primărie, de casa de cultură şi de şcoală, 21 de romi care au participat la scandal, dintre care două femei, au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei argeşene. Întrucât spaţiile de „cazare” erau insuficiente, o parte dintre împricinaţi au fost duşi la arestul poliţiei din Vâlcea. Miercuri, toţi cei în cauză au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru a fi audiaţi. După-amiaza, aceştia au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Seara târziu, magistraţii au decis ca 16 persoane să fie cercetate în stare de libertate, sub control judiciar, având interdicţia de a nu părăsi localitatea, iar alte cinci să fie arestate preventiv. Este vorba despre Cristea Ninel Mirică, de 48 de ani, zis Nevers, din Piteşti, Mihai Tănase, de 36 de ani, zis Banea, Ionuţ Dragomir, de 27 de ani, zis Ursu, Stelică Marian Dragomir, de 42 de ani, zis Şerif, şi Cosmin Nicolae Tănase, de 18 ani, zis Samir, toţi din Bascov. Mandatele sunt valabile până pe 26 octombrie inclusiv, dar decizia judecătorilor poate fi contestată la Tribunalul Argeş. Vă reamintim că, pe la ora 9.30 a dimineţii de marţi, vreo 50 de romi din Bascov şi din Piteşti s-au încăierat orbeşte cu topoare, răngi, ţevi metalice, săbii, bâte şi chiar pistoale cu bile în centrul Bascovului. În timpul răfuielii au fost sparte geamurile câtorva automobile ale împricinaţilor, precum şi ale unei maşini aparţinând unui cadru didactic al şcolii din comună. Ajunşi primii la faţa locului, poliţişti ai Secţiei Rurale Bascov au tras opt focuri de armă în plan vertical cu intenţia de a aplana conflictul, dar apariţia lor i-a înfuriat şi mai tare pe romi, care se alergau pe stradă şi aruncau cu obiecte contondente fără să le pese că puteau să rănească un om nevinovat. De teamă, unii localnici s-au încuiat în casă, funcţionari ai primăriei s-au încuiat în birouri, iar trecătorii s-au refugiat în magazine. Depăşiţi numeric, poliţiştii au solicitat ajutor, iar în sprijin au intervenit trei echipaje ale mascaţilor poliţiei şi jandarmeriei argeşene. Intervenţia în forţă a trupelor speciale i-a potolit pe scandalagii şi, aşa cum am precizat, cei mai agresivi au fost încătuşaţi. În urma încăierării, patru persoane au ajuns la spital cu răni superficiale.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...