Acasă / EVENIMENT / S-a oprit cu maşina în arteziană. Şoferul era băut

S-a oprit cu maşina în arteziană. Şoferul era băut

În jurul orei 23 a nopţii de duminică, Poliţia Pitești a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier pe Calea Bucureşti, care nu s-a soldat cu victime.
La locul incidentului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Pitești, care au constatat faptul că Alexandru M., de 39 de ani, din municipiu, care conducea un Citroen, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a intrat cu maşina în scuarul despărțitor al sensurilor de mers şi s-a oprit cu roţile din dreapta în bazinul fântânii arteziene. Oamenii legii şi-au dat seama că bărbatul consumase băuturi alcoolice întrucţt duhnea de la o poştă a butură, dar când au vrut să îl verifice cu etilotestul, împricinatul a refuzat categoric. De asemenea, a refuzat şi să fie condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Anterior, bărbatul fusese implicat în alte două evenimente rutiere, de asemenea fără victime, pe raza municipiului Pitești. Acesta a lovit şi avariat două autoturisme, dar şi-a continuat deplasarea. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de prelevare a probelor biologice, faptă prevăzută de art. 337 din codul penal”, a transmis poliţia judeţeană.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar