Acasă / EVENIMENT / S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea

S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea

Consiliul Județean Argeș continuă investițiile în infrastructura rutieră! A fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, km 25+200 – km 27+202,65 și km 28+520 – km 29+863, în lungime de 3,345 km”. Proiectul este finanțat în cadrul Programului național de investiții “Anghel Saligny”. Amplasamentul investiției se află în extravilanul comunei Sălătrucu din județul Argeș și până la limita cu județul Vâlcea.
DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea
 “Investiția este una foarte importantă întrucât DJ 703 H leagă județul Argeș de Valea Oltului. Modernizarea porțiunii aflată pe teritoriul județului Argeș va fi continuată prin investiții de modernizare și pe tronsonul aflat pe teritoriul județului Vâlcea, până la Câineni. Este vorba de un proiect finanțat tot prin programul Anghel Saligny și implementat de Consiliul Județean Vâlcea. După finalizarea lucrărilor pe întregul tronson, atât în Argeș, cât și în Vâlcea, DJ 703 H va deveni cea mai bună alternativă la Valea Oltului (DN7). Iată că în continuare, în echipă, reușim să demarăm proiecte și să realizăm investiții importante pentru județul Argeș. Vreau să mulțumesc echipei din Consiliul Județean Argeș, factorilor guvernamentali, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
 
Valoarea totală a investiției este de 20.109.091,40 lei cu TVA, din care buget de stat 19.416.751,76 lei cu TVA și buget local 692.339,64 lei cu TVA. Durata estimată de realizare este de 23 de luni, din care procedura de achiziție publică – 3 luni, proiectare – 3 luni și execuție – 17 luni. În perioada următoare, vor fi demarate procedurile de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articolelor pirotehnice

Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar