Acasă / SOCIAL / S-au trezit cu ursul lângă cort

S-au trezit cu ursul lângă cort

Trei turiști germani, campați cu cortul lângă o pădure din Curtea de Argeș, au primit ieri-dimineață vizit neașteptată a unui urs care avenit chiar lângă cort. Turiștii nu s-au pierdut cu firea, şi-au păstrat calmul și au sunat la 112, iar o patrulă a postului montan de jandarmi din Arefu s-a deplasat la fața locului. La sosirea patrulei, ursul nu se mai afla în zonă, însă cei trei cetățeni germani au preferat să-și strângă cortul și să-și continue deplasarea spre Sibiu.
Pentru a preveni astfel de situații, Jandarmeria Argeș face următoarele recomandări: * dacă aveţi de gând să campaţi cu cortul, nu o faceţi în locuri izolate; * asiguraţi-vă că montaţi cortul într-o zonă de campare şi că nu ţineţi mâncare în acesta; mirosul de mâncare atrage de la distanţă sălbăticiunile; * nu părăsiţi niciodată traseul marcat şi zonele frecventate de oameni; astfel minimizaţi riscul de a vă întâlni cu animale sălbatice;
* nu mergeţi singur pe munte; simplă discuţie cu partenerul este suficientă pentru a ţine animalele sălbatice la distanţă; * evitaţi să faceţi plimbări seara târziu sau noaptea; animalele sunt mult mai active în această perioadă; * în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni şi sunaţi la 112.

S-au trezit cu ursul lângă cort (1) S-au trezit cu ursul lângă cort (2)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina

Șapte absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina s-au alăturat colectivului IPJ Argeș

Șapte absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar