Acasă / EVENIMENT / S-au urcat beţi la volan şi s-au ales cu dosare penale

S-au urcat beţi la volan şi s-au ales cu dosare penale

În ziua de 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 37 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Banat, rezultând indicii cu privire la un posibil caz de conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

baut-in-trafic
În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 49 de ani, din Stoenești, care conducea un autoturism pe DJ 725, pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la un posibil caz de conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

cercetat11

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar