Pentru a elabora un proiect de buget cât mai bun pentru anul 2014, Primăria Mioveni va organiza în această perioadă, dezbateri publice în toate cartierele din oraş, astfel că orice locuitor poate fi informat cu privire la acest buget şi poate contribui cu propuneri. Prima dezbatere cu cetăţenii a avut loc astăzi, 17 ianuarie la Casa de Cultură a Sindicatelor “Dacia“, sala fiind arhiplină de cetăţeni. Pe lângă primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cel care a prezentat proiectul de buget de venituri şi cheltuieli, au fost prezenţi şi parlamentari de Mioveni, dar şi consilieri locali şi directori din cadrul societăţilor de servicii publice.
După ce prezentarea edilului a luat sfârşit, a venit rândul ca cei aflaţi în sală să ia cuvântul şi să pună întrebări. Primele intervenţi au fost cele ale parlamentarilor de Mioveni, senatorul Iulian Cristache, senatorul Şerban Valeca şi deputatul Mihai Deaconu asigurându-l pe edilul Ion Georgescu de tot sprijinul în ceea ce priveşte proiectele pentru oraşul Mioveni.
Calendarul pentru viitoarele întâlniri cu cetăţenii:
• 22 ianuarie (miercuri) – ora 1100 – sala de şedinţe a Consiliului Local;
• 25/26-ianuarie – ora 11,30, cartier Racovita – Cămin Cultural/Grădiniţă;
• 01 februarie (sâmbătă), ora 1100 – cartier Făget – Cămin Cultural;
• 02 februarie (duminică), ora 11,30 – cartier Colibaşi – Cămin Cultural;
• 04 februarie (marţi) ora 1700- sala de Consiliu a Primăriei oraşului Mioveni;
• 09 februarie (duminică), ora 1100 – cartier Clucereasa – sediul Grădiniţei.
• 13 februarie (Joi)- ora 1730 – ședinţă extraordinară Consiliul Local Mioveni – Sala de Consiliu a Primăriei Mioveni
Cristian Toma
Tag-uri2014 ion georgescu mihai deaconu mioveni
Citeşte şi ...
Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni
Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...