Acasă / EVENIMENT / Săli de jocuri amendate de jandarmi

Săli de jocuri amendate de jandarmi

Săli de jocuri amendate de jandarmi
În noaptea dintre ani, dar şi în zilele de 1 şi 2 ianuarie peste 100 de jandarmi au vegheat la liniștea cetățenilor și au defăşurat mai multe acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară pe raza județului Argeș.
În cele trei zile libere ale sărbătorilor de iarnă jandarmii au constatat și sancționat încălcarea legii în mai multe situații, valoarea sancțiunilor aplicate fiind de 15.000 lei.
Aşa se face că, pe 2 ianuarie, jandarmii care desfășurau o acțiune punctuală pe raza Piteștiului au depistat două societăți comerciale cu domeniul de activitate sală de jocuri de noroc ai căror administratori nu au respectat măsurile impuse în perioada stării de alertă.
La prima dintre ele s-a constatat că nu au fost luate măsurile legale de a se verifica certificatele verzi ale persoanelor aflate în interior la momentul verificărilor. În urma abaterilor, atât administratorii, cât şi persoanele care nu au putut prezenta certificatul verde au fost sancționați cu amenzi în valoare de 4.000 de lei.
La cea de a doua controlul a avut loc după ora 22, ocazie cu care s-a constatat că firma funcţiona cu sala de jocuri deschisă în afara orelor de program, iar în plus persoanele aflate în interior fumau, deşi acest lucru este interzis. În această situaţie au fost aplicate nouă amenzi în valoare de 11.000 de lei. „Abaterile au constat în faptul că administratorul societăţii comerciale nu a luat măsuri de verificare a certificatelor verzi, a permis fumatul în interior şi sala de jocuri funcţiona în afara intervalului orar 5 – 22. Pentru evitarea acestor situații, le recomandăm cetățenilor să respecte măsurile impuse de autorități și nu în ultimul rând să se gândească la sănătatea lor și a celor din jur”, a transmis Jandarmeria Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică-cod-galben

ISU Argeș : Avertizare meteorologică cod portocaliu și galben

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 20 – 25 decembrie, ora ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar