În ziua de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au acționat pentru combaterea delictelor silvice, efectuând verificări ale mijloacelor de transport material lemnos, împrejurare în care au depistat un bărbat de 52 de ani, din Lerești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DC 83 de pe raza comunei Țițești.
Cu ocazia verificărilor a rezultat că bărbatul în cauză nu a respectat punctul de descărcare înscris anterior prin aplicația SUMAL 2.0 în avizul de însoțire a materialului lemnos, respectiv comuna Lerești, punctul de descărcare efectiv fiind pe raza comunei Țițești.
Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, cu măsura complementară a confiscării cantității de 1,41 m.c. material lemnos, ce a fost predată reprezentanților silvici.
Foto Press 24
