Acasă / EVENIMENT / Sancționat după ce nu a oprit la trecerea de cale ferată

Sancționat după ce nu a oprit la trecerea de cale ferată

trecerea de cale ferată

În ziua de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 28 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Lânăriei din Municipiul Pitești, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnificația semnalizării acustice și luminoase, traversând pasajul de cale ferată în timp ce barierele erau în curs de coborâre.Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cumul de abateri pentru un conducător auto

Cumul de abateri pentru un conducător auto oprit pentru depășirea vitezei legale

Polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 29 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe raza orașului Ștefănești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 81 km/h (depășind cu 31 km/h limita de viteză de pe tronsonul de drum unde a fost depistat).De asemenea, concomitent cu abaterea la regimul vitezei, conducătorul auto folosea și telefonul mobil, fără dispozitiv de tip mâini libere.
Totodată, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că cel în cauză nu deținea poliță de asigurare obligatorie auto (RCA) valabilă.Ca urmare a abaterilor constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de 580 de lei, fiind aplicate măsurile complementare de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, respectiv de imobilizare a autovehiculului și retragere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ale autoturismului, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar