Acasă / EVENIMENT / Sancțiuni și dosare penale în urma acțiunilor de combatere a delictelor silvice

Sancțiuni și dosare penale în urma acțiunilor de combatere a delictelor silvice

Sancțiuni și dosare penale în urma acțiunilor de combatere a delictelor silvice desfășurate la acest sfârșită de săptămână. La sfârșitul acestei săptămâni, echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș. În urma verificărilor, au fost constatate 12 contravenții, a fost întocmit un dosar penale și au fost aplicate măsuri de confiscare de material lemnos în valoare totală de peste 400.000 de lei.

Echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului Argeș, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, dar și ai Direcției Silvice Argeș, și cu personal silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică din cadrul ocoalelor silvice din județ.

În urma activităților, au fost constatate nereguli la două puncre de lucru ale unei societăți comerciale cu activitate în domeniul silvic.De asemenea, au fost depistați și sancționați 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 60 de ani, care au tăiat sau au transportat material lemnos fără a respecta regimul silvic, respectiv fără a deține documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos. Ca urmare a abaterilor de natură contravențională constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar cantitatea totală de 13,83 metri cubi de material lemnos, a fost confiscată.

De asemenea, au fost întocmite două dosare penale și a fost confiscată valoric cantitatea de 553,87 mc material lemnos prelucrat, sub formă de cherestea rășinoase, cu o valoare de peste 400.000 de lei. Polițiștii și specialiștii silvici vor continua verificările pentru combaterea delictelor privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos.

 material lemnos fara documente (1)

 Depistat transportând lemne fără proveniență legală

În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe raza comuneilor Călinești, Priboieni, Beleți-Negrești și Boțești.

Astfel, depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Beleți-Negrești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza comunei Rătești, fără a deține documente de însoțire a transportului ori documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos. Cu sprijinul unui specialist silvic, a fost inventariat materialul lemnos aflat în mijlocul de transport, stabilindu-se că cel în cauză transporta o cantitate de 2,13 m.c. material lemnos, de esență fag și carpen.

Ca urmare a abaterii, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, precum și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos fără proveniență legală, ce a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Topoloveni.

 material lemnos fara documente (2)

 Dosar penal și cantitate însemnată de material lemnos lipsă, descoperite în urma verificărilor la o societate din domeniul silvic

În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat verificări la punctele de lucru ale unei societăți, situate în Rătești și în municipiul Pitești.

În urma verificărilor, prin compararea stocurilor scriptice din aplicația SUMAL 2.0 și stocul faptic ce se găsea în depozitul societății, a rezultat că societatea nu mai deține în stoc cantitatea de 553,87 mc material lemnos prelucrat, sub formă de cherestea rășinoase. Ca urmare a abaterii constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind depozitarea și circulația materialelor lemnoase, prevăzută de art. 151 din Legea 331/2024 – Codul Silvic. De asemenea, cu aceeași ocazie a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de material lemnos lipsă, cu o valoare de 400.450,17 lei.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

 material-lemnos-confiscat

Depistat de polițiști transportând lemne, cu o autoutilitară fără ITP și RCA, în timp ce conducea cu dreptul de a conduce suspendat

În ziua de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, care acționau pentru combaterea delictelor silvice, au depistat, pe DJ 735, pe raza comunei Albeștii de Muscel, o autoutilitară ce transporta material lemnos, iar conducătorul auto a refuzat să se supună la semnalul regulamentar al polițiștilor, continuându-și deplasarea.

Conducătorul autoutilitarei identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 26  de ani din Albeștii de Muscel, a abandonat autoutilitara și a fugit într-o zona împădurită de pe albia râului Brătioara. În urma vericărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul transpostat cantitatea de 1,8 m.c. de material lemos, ce ar fi fost sustras din platforma primară pentru depozitarea materialului lemnos, aferentă unei exploatări aflată în gestiunea Ocolului Silvic Aninoasa.

Totodată în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, conducătorul autoutilitarei figurează cu dreptul de a conduce autoturisme suspendat, din luna iulie 2025. De asemenea, autoutilitara nu avea o poliță R.C.A. valabilă și inspecția tehinică periodică era expirată din anul 2023.

În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere cu permisul suspendat, fiind efectuate verifiări specifice în vederea depistării bărbatului de 26 de ani.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 combatere-a-delictelor-silvice-7

În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, din 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0., activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.

 Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.

 Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.

 Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autotren-răsturnat

Băut la volan s-a răsturnat cu autocamionul la Cotmeana

În ziua de 03 decemrbie a.c., polițiștii din cadrul Servicului Rutier Argeș au fost sesizați ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar