Acasă / EVENIMENT / Şantajist trimis la închisoare

Şantajist trimis la închisoare

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii privindu-l pe Alexandru Ionuţ B., de 23 de ani, din municipiu. Bărbatul a fost condamnat la doi ani de puşcărie în regim privativ de libertate pentru şantaj.

barbat-după-gratii-fotopress-24ro
Din verificări s-a stabilit că, în perioada 12 – 19 iulie 2021, împricinatul a amenințat cu acte de violență doi adolescenţi de 17 ani, ambii elevi, și un alt tânăr de 21 de ani în scopul obținerii de foloase materiale, determinând persoanele vătămate să își amaneteze telefoanele mobile astfel obținând 1.400 de lei. La două dintre fapte a participat și un puştan de 15 ani. Suspectul a fost depistat de polițiștii de investigații criminale pe raza Piteștiului și dus la audieri. După administrarea probatoriului, pe 27 iulie anul trecut a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, agresorul a fost dus la instanţă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, timp de câteva zile cel în cuză s-a ținut după cele trei victime amenințându-le atât la telefon, cât și pe stradă, cu bătaia, pentru a-i da câte o mie de lei fiecare. Ca să scape, elevii și-au amanetat telefoanele contra sumelor de 450, respectiv 500 lei, şi i-au dat banii şantajistului care s-a făcut nevăzut. Ajunși acasă, părținții au observat lipsa telefoanelor. Întrebându-şi copiii ce s-a întâmplat, aceştia au povestit ce au păţit, părinții au alertat autoritățile şi ce a urmat deja v-am explicat.
Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar