Acasă / SOCIAL / Șantiere – Muzeul Județean și Galeria de Artă

Șantiere – Muzeul Județean și Galeria de Artă

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, s-a deplasat astăzi, împreună cu experții CJ Argeș și managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, pe șantierele de la vechiul corp al Muzeului și de la Galeria de Artă. Cele două obiective importante sunt reabilitate pe fonduri europene de către Consiliul Județean.La ambele, ritmul este unul intens, iar lucrările de consolidare și reabilitare au scos în evidență picturi sau lucrări de artă care au fost ascunse de straturi mai noi de tencuială sau zugrăveală.Una dintre cele mai importante descoperiri a fost făcută la Galeria de Artă, acolo unde este o pictură cu stema României. Este una din cele mai vechi, datând din 1855 și este extrem de rară datorită cromaticii folosite.
Reabilitarea acestor noi lucrări descoperite aduce cu sine și riscul de a crește costurile proiectului și chiar de prelungire a termenelor de finalizare, mai ales că ambele clădiri sunt monumente istorice Clasa A și necesită reabilitări extrem de minuțioase, cu respectarea unor criterii bine definite. Tocmai din această rațiune, vicepreședintele Marius Nicolaescu le-a cerut antreprenorilor să ia toate măsurile pentru ca termenele de finalizare să fie respectate.La Galeria de Artă se lucrează și în interior și în exterior, inclusiv la înlocuirea acoperișului.De asemenea și la Muzeul Județean se lucrează atât la interior, cât și la exterior, inclusiv la partea de subsol, pentru izolare, și pentru consolidare.

Proiectul-privind-restaurarea-Muzeului-Județean-Argeș
„Ne-am deplasat astăzi la două obiective pe care Consiliul Județean le are finanțate cu fonduri europene. Este vorba despre Galeria de Artă și despre Muzeul Județean. Aici am avut întâlniri cu factorii implicați în restaurarea acestor obiective – diriginți de șantier, proiectanți și antreprenori. Totodată am discutat și despre problemele apărute pe parcursul desfășurării lucrărilor. De fapt, este vorba despre descoperirea unor lucrări de artă la ambele muzee, care fuseseră acoperite la un moment dat. Recondiționarea lor ar putea prelungi termenele de finalizare a lucrărilor și ar putea crește și costurile prevăzute pentru aceste proiecte. Am găsit însă soluții și am discutat cu antreprenorii să facă ceea ce este necesar pentru urgentarea lucrărilor deoarece sperăm ca totuși cele două obiective să fie finalizate la termen.
Stadiul lucrărilor la Galeria de Artă este de 54%, iar la Muzeul Județean de 77%” – Marius Nicolescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
galeria-de-arta-2
„La Muzeul Județean Argeș, fosta clădire a Prefecturii Argeș, stadiul lucrărilor este destul de avansat. Sperăm ca până la sfârșitul anului acestea să fie finalizate. Sunt foarte multe lucrări de restaurare care au fost constatate pe parcursul investiției, și aici și la Galeria de Artă (fosta Primărie a municipiului Pitești). Însă, cu toate acestea, am ferma convingere că, până la finalul anului, vom putea reda Piteștiului și Argeșului aceste două bijuterii arhitectonice. Pentru noi este esențial că aceste două clădiri găzduiesc trei expoziții importante ale Muzeului – de Științe ale naturii, de istorie și respectiv, de pictură. La Galeria de Artă Rudolf Schweitzer – Cumpăna lucrăm deja la un proiect de amenajare a expoziției” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar