Scene de o rară violenţă stradală s-au derulat ieri-dimineaţă în cartierul piteştean Tudor Vladimirescu, unde între doi vecini a izbucnit un conflict. Este vorba despre Bade S., de 58 de ani, care s-a certat cu un vecin, apoi l-a ameninţat şi ulterior a trecut la acte de violenţă. Conflictul a fost aplanat de un poliţist aflat în timpul liber, care se îndrepta spre serviciu la Secţia 4 Piteşti. Acesta şi-a chemat în sprijin colegii şi pe baza imaginilor suprinse de o camerăp de supraveghere individul a fost identificat şi dus la secţie pentru audieri. Din primele verificări a rezultat că Badea a avut un conflict verbal cu Cristian O., de 50 de ani, vecin de-al său, în parcarea din faţa blocului. Furios peste măsură, primul dintre ei şi-a ameninţat vecinul cu acte de violenţă şi chiar l-a lovit, după care folosind o componentă metalică de la un indicator stradal, ar fi deteriorat maşina celuilalt bărbat. În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, lovire, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Scandalagiu, care cu o seară înainte se certase cu mai mulţi locatari şi a fost amendat de poliţie, a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţăşi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Azi, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luate măsuri preventive, iar procurorul de caz l-a plasat pe scandalgiu sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...