Anul școlar 2018 – 2019 a adus pentru copiii din Budeasa condiții deosebite pentru desfășurarea activităților educative. Alături de copiii, părinții, bunicii și cadrele didactice, toți emoționați și nerăbdători să treacă pragul Școlii Gimnaziale Gălășești, s-au aflat președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, inspectorul general școlar Dumitru Tudosoiu, senatorul Șerban Valeca, fost ministru al Cercetării și Inovației, și primarul Nicolae Mihai Rachieru. Școala își primește micuții budișteni cu săli de clasă reabilitate, cu mobilier nou și grupuri sanitare moderne, în interior, infrastructura școlară fiind, de altfel, și prioritatea investițională a Consiliului Judetean Argeș. De asemenea, și Grădinița Budeasa Mică a fost inaugurată în prima zi a anului școlar, cei 18 copii care vor învăța și se vor juca aici luând cu asalt rafturile cu jucării încă de la prima oră a zilei, într-o grădiniță modernă, dotată cu mobilier nou, grupuri sanitare moderne și cabinet medical. Ambele obiective au fost reabilitate și modernizate cu fonduri alocate de la Consiliul Județean Argeș.