Acasă / EVENIMENT / Şefa DNA a fost prezenta astăzi la procesul de la Piteşti

Şefa DNA a fost prezenta astăzi la procesul de la Piteşti

Astazi dimineaţă, deşi puţini se aşteptau, Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a venit, însoţită de… opt gărzi de corp, la Curtea de Apel Piteşti, unde se judecă procesul pornit de şefa DNA împotriva postului de televiziune Antena 3 de la care cere daune în valoare de un milion lei. Apariţia Codruţei Kovesi la curtea piteşteană nu poate fi considerată o surpriză, întrucât, în semn de respect pentru instanţele de judecată, dânsa a fost prezentă la toate termenele anterioare.

Procesul, amânat
Analizând cererea depusă de unul dintre împricinaţi, curtea piteşteană a considerat-o ca fiind întemeiată şi cu toate că avocatul şefei DNA s-a opus, următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 14 septembrie, după vacanţa judecătorească. Este vorba despre jurnalistul Răzvan Savaliuc, care de fiecare dată s-a reprezentat singur în faţa instanţei dar ieri nu s-a putut prezenta la proces, fiindcă a suferit o intervenţie chirurgicală şi a depus dovezi în acest sens la dosar. Până la următorul termen, atât reclamanta, cât şi pârâţii mai pot depune documente la dosar, iar Kovesi şi avocata sa au avut dreptul să studieze actul medical depus de Savaliuc, prin care acesta îşi motiva cererea. Pe timpul derulării procesului, Laura Codruţa Kovesi a stat, disciplinată, tot timpul în picioare, extrem de concentrată şi atentă atât la pledoariile apărătorilor, cât şi la completul de judecată.

Nu a făcut declaraţii
La ieşirea din sala de judecată, asaltată de jurnaliştii care o aşteptau, Kovesi a spus doar că nu dă niciun fel de declaraţii. Pentru a scăpa de camerele de luat vederi şi de aparatele foto, şefa procurorilor Anticorupţie a plecat pe jos, escortată de gărzile de corp, spre Calea Bucureşti. Vorbind mai tot timpul la telefon, a aşteptat ca orice om în mulţime – surprinzător este că nimeni nu a recunoscut-o şi trecătorii chiar se întrebau după cine aleargă cameramanii pe stradă – schimbarea culorii semaforului, după care a traversat şi şi-a continuat deplasarea până la primul loc de parcare, unde s-a putut urca în maşină şi a plecat spre Bucureşti.

Dosar strămutat
Vă reamintim că, în aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea procesului în care Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată postul de televiziune Antena 3. „Admite cererea formulată de petenţii Ciuvică Mugur Cristian, Grigore Bianca, Savaliuc Răzvan, Gâdea Emanuel Răzvan, Radu Tudor, SC Antena 3 SA. Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti”, se menţionează în decizia instanţiei supreme în stat. Procurorul şef al DNA a dat în judecată postul Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc acuzându-i de afirmaţii mincinoase, iar după strămutare, dosarul a fost înregistrat luna trecută la curtea piteşteană.

Judecătoare recuzate
Decizia instanţei supreme în stat a venit după ce, în timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare din complet, Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu, pe care le-a acuzat de îndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor profesionale. Savaliuc era nemulţumit de faptul că instanţa nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conţine un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

Kovesi a cerut daune de un milion lei
Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei Laurei Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii făcute la adresa ei făcute în emisiunea ”Sinteza zilei” din 19 iunie 2014. Fireşte, hotărârea tribunalului bucureştean a fost contestată de jurnaliştii menţionaţi. Ulterior, şefa DNA a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea ”Sinteza zilei” din data precizată a fost acuzată că ar fi muşamalizat ancheta din dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. În acţiunea depusă la instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti la plata în solidar a sumei de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Şefa DNA susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.
Completul de judecată al Curţii de Apel Piteşti, care va analiza în continuare dosarul, a păstrat toate actele procedurale îndeplinite de instanţele de judecată, în speţă Tribunalul şi Curtea de Apel Bucureşti, înainte de strămutare. Tot în această lună, un alt dosar va fi judecat de curtea piteşteană, şi anume contestaţia depusă de preşedintele Klaus Iohannis la decizia judecătorească prin care a pierdut una dintre casele deţinute la Sibiu. De urmărit dacă şeful statului se va prezenta la proces, sau va fi reprezentat de avocaţi.

Val. NICOLAU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar