În cadrul vizitei efectuate în provincia Sichuan, delegația C.J. Argeș a vizitat Centrul de Medicină Tradițională – Teaching Hospital of Chengdu University of Traditional Chinese Medicine, una dintre cele mai importante unități medicale din China, cu peste 200 de clinici în subordine și peste 300.000 de cadre medicale.
Pentru a continua promovarea de schimburi şi colaborarea între Provincia Sichuan din China şi judeţul Argeş, în urma discuțiilor avute înainte și după semnarea Memorandumului de Cooperare, cele două părți au hotărât să încheie un nou document de parteneriat, care urmează să fie parafat și implementat prin intermediul unui acord-cadru.
Astfel, Judeţul Argeş, reprezentat de Președintele Consiliului Județean, Florin Tecău, și Administraţia medicinei tradiţionale chineze a Provinciei Sichuan, reprezentata de dl. Tian Xingjun, Directorul general al Teaching Hospital of Chengdu University of TCM, au încheiat, în data de 24 octombrie, “Memorandumul Cadru de Cooperare în vederea unor Schimburi şi a Colaborării în domeniul medicinei tradiţionale chineze”.
Acest document oficial promovează stabilirea şi promovarea unui mecanism de colaborare pe termen lung între cele două regiuni în domeniul medicinei tradiţionale chineze, cercetarea şi sprijinirea politicii medicinei tradiţionale chineze şi a tehnologiei la nivelul celor două provincii, dar și grăbirea procesului de dezvoltare a medicinei tradiţionale chineze la nivelul celor două provincii, colaborarea dintre spitalul de profil al medicinei chineze tradiţionale la nivelul Provinciei Sichuan şi una dintre instituțiile medicale specializate propuse de Consiliul Județean Argeș, urmând să se fructifice prin înființarea unui asemenea centru de medicină în județul nostru.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...