Acasă / SOCIAL / Serenada nr. 1 a lui Brahms, în premieră,  la Filarmonica Pitești

Serenada nr. 1 a lui Brahms, în premieră,  la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești

Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă dă întâlnire joi, 16 iunie, la un nou concert simfonic extraordinar. De la ora 19.00, în Sala Simfonia, alături de membrii orchestrei, revine dirijorul Theo Wolters, solistă, pianista Ieva Dudaite (Lituania).

În program: W.A. Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 23  și, în premieră,  Serenada nr. 1 de Johannes Brahms, lucrare din anii de tinerețe ai compozitorului, cântată foarte rar de orchestrele simfonice.

Al 11- lea copil al unei familii de muzicieni din Olanda, dirijorul Theo Wolters a studiat la Conservatorul din Maastricht, unde a fost îndrumat de reputaţi profesori. Fost solo-trompetist la OverrijselsPhilharmonischdin Enschede (Olanda), din 1979 devine membru al celebrei Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, realizând cu aceasta numeroase înregistrări cu dirijori de renume. În paralel cu studiul instrumental şi orchestral, a studiat arta dirijoratului. A susţinut concerte, ca dirijor, cu orchestre din Olanda, Slovacia, Rusia, Coreea de Sud, Germania, România ș.a. Este dirijor invitat permanent al orchestrelor simfonice din Cluj, Sibiu şi Piteşti.

            Pianista de origine lituaniană Eva Dudaite a repurtat succes după succes atât în concerte camerale, cât și în simfonice. A cântat în întreaga lume (amintim doar Italia, Franța, Germania, Ucraina, Mexic, China, Anglia, Spania) și a participat la festivaluri, concertele sale fiind difuzate de posturile de radio și televiziune.  A câștigat numeroase concursuri internaționale de gen, compozitorul lituanian Jurgis Kubilius compunând o sonată pentru ea. Ca o recunoaștere a meritelor sale, a primit distincții din partea a doi președinți lituanieni. Este în premieră la Filarmonica Pitești.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

 

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar