Marți după-amiază, pompierii de la Secția Costești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.În urmă evenimentului, paramedicii SMURD au asistat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 44 de ani, care a suferit un atac de panică. Nu este necesar transportul acesteia la spital.În urmă decopertării acoperișului în zona burlanului de evacuare a fumului, salvatorii au identificat un focar.Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost coșul, canalul ori burlanul de fum amplasat ori neprotejat termicr față de materialele combustibile.
Pentru evitarea unor incendii în sezonul rece, reamintim cetățenilor să verifice sistemele de încălzire și să curețe coșul sau burlanul de fum.
Totodată, recomandăm și să:
– NU folosiți sobe cu fisuri/crăpături sau alte mijloace de încălzire defecte și obligatoriu să aibă ușițe la focare/cenușare;
– NU uscați pe sobe materiale combustibile (lemne, rufe sau alte materiale);
– NU supraalimentați sobele și obligatoriu ușița focarelor trebuie închisă, pe cât posibil să nu fie lăsate nesupravegheate. Recomandăm amplasarea unei tăvi metalice pe podea;
– NU aprindeți focul cu benzină, motorină sau alte lichide inflamabile care produc vapori;
– NU depozitați cenușa și jarul nestins în apropierea materialelor combustibile;
– NU lăsăți niciodată copiii nesupravegheați cu sobă aprinsă ori cu sursele de aprindere la îndemână.