Ieri-dimineaţă, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitaţi să intervină pe strada Uzinii din municipiul de sub Grui pentru a pătrunde într-o locuință în care era posibil să se afle o persoană care ar putea avea nevoie de ajutor.
Militarii au intrat pe fereastra unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc, în care au găsit un bărbat cu vârsta de 68 de ani decedat. Din câte se pare decesul survenise în urmă cu aproximativ o săptămână, iar vecinii alertaţi că câteva zile sexagenarul nu răspundea la telefon şi nu mai fusese văzut ieşind din casă de câteva zile, au anunţat autorităţile. Deşi nu există suspiciuni cu privire la natura morţii, trupul fără viaţă, pe care nu erau vizibile leziuni de violenţă, a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor decesului, iar poliţiştii au deschis dosar penal şi se aşteaptă concluziile medicilor legişti.
Citeşte şi ...
Costești : Conducea un buldoexcavator fără permis de conducere
În ziua de 12 martie a.c., polițiștii Formațiunii Ordine Publică Costești au depistat un bărbat ...