Acasă / EVENIMENT / Sexagenar judecat pentru tâlhărie

Sexagenar judecat pentru tâlhărie

Judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea unui procuror, privind comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Din verificări s-a stabilit că, pe 15 martie, Mircea P., de 60 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, atacat pe stradă o femeie de 52 de ani, tot din Câmpulung, pe care a agresat-o şi i-a smuls o borsetă cu bani şi acte, împrejurare în care victima a suferit o leziune la unul dintre braţe.

arestat
În ziua de 20 aprilie, polițiștii câmpulungeni au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de către intanța competentă, ocazie cu care oamenii legii au descoperit mai multe bunuri cu valoare de probe, iar bărbatul în cauză a fost condus la audieri. După administrarea probatoriului, exagenarul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Acum, dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident grav buzoesti (1)

Accident grav în comuna Buzoești

Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar