Reținut de polițiști
Duminică, în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală între vecini.Polițiștii s-au deplasat la locul indicat, constatând că un bărbat de 39 de ani ar fi provocat distrugeri la un gard și ar fi agresat pe apelant și pe soția acestuia. Totodată, pe parcursul intervenției, cel în cauză a amenințat pe apelant cu un cuțit, starea de pericol fiind înlăturată prin intervenția polițiștilor, care l-au imobilizat pe cel în cauză că urmare a modului de manifestare și a faptului că nu a dat curs solicitărilor polițiștilor de a înceta imediat acțiunea agresivă.După imobilizare, bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru audiere.Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, loviri sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare, conform art. 253 (două acte materiale), art. 193 (două acte materiale), art. 224 și art 206 din Codul Penal.După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând că în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.