La sfârşitul săptămânii recent încheiate, polițiștii Secției Rurale Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la loviri sau alte violențe și au încătuşat un bărbat de 46 de ani, din Budeasa.
Acesta este Florin I., are 46 de ani şi este din Budeasa. Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 10 februarie, în jurul orei 10, bărbatul şi-a luat la bătaie concubina în vârstă de 47 de ani, pe care a lovit-o cu bestialitate cu pumnii şi picioarele şi a târât-o prin curte. De teamă că va fi dată afară din casă, femeia, cunoscută cu probleme medicale, le-a zis poliţiştilor sosiţi la faţa locului că nu s-a întâmplat nimic. Afirmaţiile sale au fost contrazise de martori şi după administrarea probatoriului bărbatul fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Sâmbătă, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, totodată fiind dispuse obligațiile de a nu reveni la locuința comună din Budeasa și de a nu se apropia sau contacta persoana vătămată, în mod direct, indirect sau pe orice altă cale. În caz contrar, agresorul riscă să fie arestat.
Tag-uri- . 24 A bascov budeasa familie flori foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...