Acasă / EVENIMENT / Sistemul cazierului, modernizat

Sistemul cazierului, modernizat

IPJ-Arges-fotopress-24ro

Odată cu operaționalizarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor despre care am relatat într-o ediţie anterioră a ziarului, şi sistemul informatic al cazierului judiciar român ROCRIS care câteva zile a fost nefuncţional primindu-se doar acte, a fost modernizat.
Astfel, începând din această lună certificatele de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice vor fi tipărite pe coli de format A4. Spre deosebire de vechea varintă, noile certificate de cazier vor fi individualizate prin seria și numărul unic imprimate în partea din dreapta sus, generate automat de sistemul informatic.
Persoanele interesate vor putea depune cererea-tip, completată în prealabil, sau vor putea solicita tipărirea acesteia din sistemul informatic, caz în care le va reveni doar obligația semnării acesteia.
În continuare, identificarea se va face la ghișee, prin prezentarea unui act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate.
Procedura de lucru privind obținerea și eliberarea documentelor de cazier judiciar nu a suferit modificări suplimentare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar