Acasă / EVENIMENT / Societate comercială pe linie silvică amendata cu 21.000 de lei

Societate comercială pe linie silvică amendata cu 21.000 de lei

combatere-a-delictelor-silvice-5
În cursul zilei de 14 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat controale la mai multe societăți comerciale care au ca obiect de activitate transportul și comercializarea materialului lemnos, cu sedii în comunele Micești și Mihăești.
Astfel în urma verificărilor efectuate, au fost constatate nereguli privind încărcarea în aplicația SUMAL 2.0, a unor fotografii din care nu se putea distinge întreaga încărcătură sau faptul că transportatorul profesionist nu a avut receptorul GPS pe toată durata transportului. Societatea comercială verificată, cu sediul în comuna Micești, a fost sancționată contravențional cu amenzi, în valoare totală de 21.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 171/2010R.
Alte două societăți comerciale, din comuna Mihăești, au fost verificate, fiind constatate diferențe între stocurile scriptice din aplicația SUMAL 2.0, și stocurile faptice. Astfel polițiștii au dispus confiscarea valorică și faptică a cantității totale de 17,9 m.c. material lemnos, (în valoare de 9.501 lei) ca urmare a abaterilor constatate, fiind aplicate și două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei, în temeiul Legii 171/2010R. Controalele pe linie silvică continuă!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articolelor pirotehnice

Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar