Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în această dimineaţă la Mioveni. Unul dintre şoferi a fost transportat la spital intubat şi în stare de inconştienţă.
Evenimentul s-a produs în sensul giratoriu de la intersecţia DN 73E cu stradă Uzinei şi au intervenit pompierii militari cu o autospecială, un echipaj SMURD şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă, precum şi echipa de descarcerare. Salvatorii l-au găsit în stare de inconştienţă pe unul dintre şoferi rămas blocat în maşina avariată. Scos de cei de la descarcerare, bărbatul, care pe lângă alte leziuni avea şi traumatism cranio-cerebral, a fost preluat de echipa medicală de terapie intensivă mobilă care l-a intubat şi l-a transportat la spital.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni s-a stabilit că Ion B., de 52 de ani, din Mioveni, conducea o Dacia Logan pe sensul de urcare dinspre oraş către Uzina Dacia. Ajuns la intersecția cu DN 73E, în împrejurări care vor fi stabilite în urmă cercetărilor s-a tamponat cu un Logan condus de Valentin M., de 32 de ani, de asemenea din Mioveni, care se deplasa către DN 73 pe breteaua de legătură (DN 73E). Din primele date se pare că primul dintre conducătorii auto nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează terecerea existent în intersecţia dintre cele două drumlui.
„În urmă evenimentului, bărbatul de 52 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital în stare de inconștiență. Al doilea conducător auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul”, a precizat poliţia judeţeană.
Tag-uri- . A accident accident rutier autoturism dacia mioveni pompierii r smurd
Citeşte şi ...
„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”
14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...